Gigi Becali consideră că Steaua a pierdut meciul cu Astra pentru că jucătorii și staff-ul tehnic nu au avut o atitudine de învingători.
Patronul „roș-albaștrilor” a dat de înțeles că îl regretă pe fostul căpitan, Mirel Rădoi, dar spune că nu poate face nimic pentru a-l aduce pe acesta înapoi în Ghencea.
„Sunt cei mai valoroși jucători la Steaua. N-au vrut să învingă. Au zis ‘să ne bată pe noi Astra’. Așa de nebuni. Altă explicație nu am. Nu s-au luptat. A fost ‘hai să mergem să ne distrăm la Ploiești’. Când ai 1-0 și îți dă Astra două goluri, ce e? Tot staff-ul are o vină, jucători și cei care conduc clubul. Toate elementele care contribuie la momentul jocului trebuie să facă în așa fel încât să câștige meciul. Dacă te duci și pierzi la Astra, ce să mai zici? Ironic spun astea, dar până la urmă așa e. Când ești echipă mare și ai nevoie de trei puncte, bați Astra, mai ales dacă ai și 1-0. Încep și eu să înțeleg atitudinea jucătorilor războinici, care câștigă meciul. Dacă era Mirel Rădoi nu câștigam meciul ăsta? Cu ce să-l aduc înapoi, cu macaraua? Mirel Rădoi are un 1.700.000 salariu, cum să-l aduc?”, a declarat Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER